martie 12, 2009...11:10 am

Metode de adormit copiii. Episodul 4 – Imblanzitoarea de bebelusi

Jump to Comments


Guru: Tracy Hogg, asistenta medicala specializata in neonatologie, mama a doi copii, parenting consultant si autoarea mai multor carti despre cresterea copiilor

Cartea de capatai: Secretele imblanzitoarei de bebelusi (Secrets of the Baby WhispererHow to calm, connect and communicate with your baby), publicata in 2001

Principii: Hogg respinge atat scoala Dr. Sears, cat si pe cea a Dr. Ferber, considerand ambele abordari ca fiind “extreme”, si propune o cale de mijloc, pe care o numeste “de bun simt”. Bebelusii functioneaza in cicluri de odihna-hranire-activitate, pe care parintii ar trebui sa invete sa le recunoasca si sa le incurajeze cat mai devreme.
De asemenea, majoritatea bebelusilor au nevoie sa fie invatati cum sa adoarma si ajutati sa-si formeze un program de odihna (in sensul de rutina previzibila, nu de program strict, pe ore). Deseori, fara sa constientizeze acest lucru, parintii le transmit copiilor mesajul ca anumite actiuni ale lor sunt asociate cu somnul: leganatul, fredonatul unei melodii, suptul la san, trasul draperiilor etc. Daca parintii realizeaza acest lucru de la inceput pot alege acele actiuni pe care le considera cele mai acceptabile pe termen lung.
Hogg recomanda evitarea “proptelelor”, adica a acelor obiecte/situatii/actiuni care implica de obicei prezenta parintelui si care, atunci cand dispar, il fac pe copil sa sufere. Atunci cand incercam cu disperare sa facem copilul sa adoarma leganandu-l, purtandu-l in brate, mangaindu-l sau cantandu-i la nesfarsit, il facem sa fie dependent de aceste “proptele” si il impiedicam sa caute singur modalitati de a se linisti.

Metoda: Este esential ca parintii sa invete sa recunoasca semnele oboselii si sa il puna pe copil la culcare la momentul potrivit. Hogg descrie trei faze pe care bebelusii le parcurg inainte de a adormi:
1. Casca si/sau arata alte semne de oboseala: isi intorc capetele de la cei din jur si privesc in alta parte, fac miscari involuntare cu mainile si picioarele, se freaca la ochi, se trag de urechi, nu isi mai coordoneaza bine miscare, isi pierd interesul pentru jucarii etc.
2. Au o privire fixa, concentrata, desi nu se uita spre ceva anume. Aceasta faza dureaza 3-4 minute.
3. Arata ca un mosneag care motaie in picioare; inchid ochii si capetele le aluneca in fata sau intr-o parte. Chiar cand pare ca o sa adoarma, ochii li se deschid brusc, copiii isi proiecteaza capetele inapoi. Apoi inchid iar ochii si procesul se repeta de 3-5 ori pana cand adorm de tot.
Pentru a invata sa adoarma singur, copilul trebuie pus in patut nu atunci cand doarme deja, ci chiar la inceputul celei de-a treia faze. Hogg ne atentioneaza asupra faptului ca, de multe ori, bebelusii se foiesc ceva timp inainte sa se linisteasca si sa adoarma, iar tresaririle specifice fazei nr. 3 ii fac pe parinti sa intervina. In aceasta situatie, in loc sa ia copilul in brate, Hogg ii sfatuieste pe parinti sa incerce sa-si linisteasca bebelusul cu o mangaiere sau o bataie foarte usoara pe spate, doar atat cat acesta sa simta ca e cineva acolo.
Un alt lucru important este ca actiunea parintelui sa inceteze de indata ce bebe se linisteste, pentru ca altfel mangaierea inceteaza sa reprezinte un raspuns la nevoia de apropiere fizica a copilului si risca sa se transforme intr-o “proptea”.
Pentru bebelusii foarte sensibili, care nu se linistesc usor singuri, Hogg recomanda si mai multa atentie la semnele oboselii; daca faza 1 trece neobservata, acesti bebelusi hipersensibili sunt deja suprastimulati si vor adormi si mai greu. In acest caz, parintele trebuie sa aiba in minte faptul ca bebe plange sau se agita pentru ca e prea obosit si sa evite orice stimulare suplimentara. In loc sa incerce sa-i distraga atentia copilului cu muzica, leganat sau jucarii, Hogg sugereaza infasatul, o bataie foarte usoara pe spate, in ritmul batailor inimii, vorbitul in soapta si, daca e nevoie, blocarea stimulilor vizuali (draperiile trase, o mana tinuta pe ochii copilului).

Ce nu-mi place la Tracy Hogg: Recomandarile nu mi se par potrivite chiar pentru nou-nascuti, ci mai degraba de la o luna-doua in sus. Nu toate lucrurile scrise in carte sunt cine stie ce noutati, unele sunt doar chestii de bun-simt, iar pe altele le-am mai citit si in alte parti.

Ce-mi place la Tracy Hogg: Usor de citit. Mai putina teorie, mai multa practica. Tabele, scheme, liste. Recomandari diferite pentru tipuri diferite de bebelusi (ingerasul, bebelusul ca la carte, bebelusul hipersensibil, morocanosul si bebelusul vioi). Si un test ca sa-ti dai seama cu care tip te-ai pricopsit.

SURSE:
Amazon.com – Secrets of the Baby Whisperer (EN)
Babywhisperer.com (EN)
Babywhisperer Forums (EN)
Forum Despre Copii – Discutie despre Tracy Hogg (RO)

ARTICOLE SIMILARE PE BABYDEX:
Metode de adormit copiii – Episodul 1. Cry-it-out
Metode de adormit copiii – Episodul 2. Fara lacrimi
Metode de adormit copiii – Episodul 3. Attachment Parenting

2 comentarii

  • N-am citit-o, dar am auzit de ea. Oricum eu deja ma hotarasem sa urmez calea de mijloc, dupa diverse experimente. Intr-adevar lucruri de bun-simt, pana la urma asta trebuie sa te si ghideze – lipsa exagerarilor si propriile instincte, in functie de copilul din dotare.

  • capreleirinucai

    Calea de mijloc imi suna bine si mie. Ca sa nu mai zic de chestia cu tipurile de personalitati bebelusesti, aia chiar m-a incantat. Testul e pe undeva pe forumul Baby Whisperer, am dat si linkul la surse.
    In rest cartea mi s-a parut foarte practica, chiar ma amuza oarecum modul in care prezinta americanii informatia, cu scheme, tabele si tabelase, acronime pentru orice, sa fie cat mai simplu, mai ca lipseste si cate-o poezioara care sa te-ajute sa memorezi mai bine.
    Cartea nu e numai despre somn, mai acopera si alte subiecte. De exemplu despre alaptat are niste chestii cam dubioase; nici nu le-am testat ca deja era prea tarziu pentru noi, dar nu sunau ok.


Lasă un răspuns